Cum sa aleg hartia sau cartonul potrivit? Ce trebuie sa stiu despre hartii/cartoane?

Hartia cretata s-a inventat pentru a obtine cele mai performante rezultate la tipar. Inaintea ei exista doar hartia simpla, cu porozitate mult mai mare, cea pe care astazi o cunoastem sub denumirea generala de “hartie offset”. Pe hartiile cretate cu unul pana la trei straturi, pigmentul cernelii tipografice ramane concentrat pe suprafata neteda si culorile apar vii, cu contrast puternic si definitie neta, in timp ce pe cele cu porozitate mare, offset, cerneala se disperseaza in volumul hartiei si porii sai adanci, obtinandu-se nuante de culoare vizibil mai palide, punctele de raster si marginile zonelor imprimate fiind mai difuze.

Cerneala se usuca mai repede pe hartia cretata decat pe cea offset, ceea ce poate fi un atu in cazul in care va grabiti cu o lucrare. Pe de alta parte, hartia offset este ceva mai ieftina, mai odihnitoare pentru citit, mai placuta la atingere, creand impresia unei hartii cu textura naturala.

Atentie cand alegeti hartie cretata mata: trebuie sa stiti ca si pe acest tip de hartie partea imprimata va avea aspect lucios (cu cat mai multa cerneala, cu atat mai mult luciu). Ambele tipuri de hartie cretata, lucioasa si mata, au acelasi pret. Avantajul, in cazul hartiei lucioase, este acela ca cerneala se usuca mai repede decat pe cea mata si lucrarea poate intra in procesul de finisare cu o zi mai devreme.

Hartiile si cartoanele speciale sunt pe cat de frumoase, pe atat de pretentioase si, mai ales, scumpe. Pretul lor poate fi de 2-3 ori mai mare decat al hartiilor clasice, offset sau cretate, cu acelasi gramaj pe metru patrat. In general, se opteaza pentru hartii si cartoane speciale cand aveti de imprimat una sau doua culori Pantone, fara reproduceri fotografice. Antetele, cartile de vizita, invitatiile, felicitarile, copertele de brosuri, mapele etc. sunt lucrari care pot fi imprimate pe cartoane si hartii speciale.

Acestea sunt produse in diverse nuante de culoare, sunt de tipul offset, poroase, care se comporta foarte bine la deformari mecanice precum embosul si timbrul sec. Pot avea striatii sau diverse pattern-uri in relief, filigran (watermark), scame de bumbac etc; pot integra, in compozitia lor, diverse alte materiale care sa le innobileze, precum prafuri metalice, sidef sau chiar flori si materie vegetala uscata.

Se pot imprima cu succes si policromii sau suprafete mari de culoare pe acele hartii si cartoane speciale care au in continutul lor si creta.

Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne contactati; va putem oferi sfaturi utile in alegerea suportului celui mai potrivit, care sa potenteze conceptia grafica a lucrarii dumneavoastra si care sa nu ridice probleme tehnice. La biroul nostru puteti consulta mostrarele cu hartiile si cartoanele speciale pe care le putem gasi la importatori